Gândac

Am o clipă-n mâna stângă şi o veşnicie-n dreapta şi mă răcoresc sub soare cu o ploaie la picioare.. verde infinit se-aşterne între două lumi obscure şi curata neputinţă a unui gândac din nori îmi cam dă peste picioare alifii cicălitoare… şi m-apăs cu greutate peste –o pană de cristal ce în coborâşul tainic mă cuprinde sepulcral flori zâmbesc din ploi mărunte picurând uşor pe gene gura îmi închide ochii cu dulceţuri de migrene… poate cioara ce mă-ncântă noaptea când strivesc copacii poa’ să-mi spună de ce oare nu îmi plac deloc gândacii? şi o roata argintie caldă mă îmbrăţişează dar eu tac sub norii negri ce deschid drum la gândaci căci sunt sigur că trădează tot ce … faci.