nu mai pot să zâmbesc…
păi dacă a plecat…
zâmbetul…
nu mai știu nimic de el
nu mai știu nimic de viața lui ...
era destul de arogant, ce-i drept, dar nu trebuia să reacționeze chiar
în halul ăsta…
nu doresc nimănui să piardă ore în șir
căutându-și sentimentele…
probabil o fi ceva genetic…
ereditar..
din altă viață…
din alt vis…
sau poate chiar din altă minte…
nu m-a dus capu’ niciodată….
îl duceam eu tot timpul…
așa, vestejit cum era el…
l-am iubit și l-am tras după mine
de fiecare dată…
chiar și atunci când eu
- la rândul meu-
eram tras de alții…
poate n-ar trebui să fiu atât de drastic...
până și șobolanii au zâmbetul lor, capul lor…
îi trag și pe ei alții…
când le vine rându’…
la toți ne vine rându’…
să râdem…
ori de noi, ori de ceilalți…
nu contează…
Postări
