pe carari crepusculare
trece-agale
un timp fara de picioare,
cu artrita de bunic,
cu iubirea intr-un plic,
s-o trimita pe-alt pamant,
mai cuminte si mai sfant…
poate pare-o nebunie,
sa donezi ce ai mai fin,
insa timpul sigur stie
ca pamantul este plin
cu destule sentimente
parvenite din strabuni
de la care doar regrete
mai culeg acei nebuni
ce-au trimis iubirea-n plicul
timpului fără picioare…
iar acum trece bunicul
pe carari crepusculare…
Postări
