„Ce mă plictisesc azi…”, „Mâine mă trezesc la 11:00…oricum nu am ce face…”, „Astăzi am stat la calculator 6 ore încontinuu…”, „ Ce să mai fac astăzi…mai bine mă duc la somn…”…
Vă sunt cunoscute aceste întrebări? Sunt sigur că da…
De multe ori simțim că în viața noastră s-au strecurat prin crăpăturile indiferenței noastre – PLICTISEALA, MONOTONIA, DEZINTERESUL, SENTIMENTUL CĂ SUNTEM NEFOLOSITORI…etc. Este firesc să se întâmple așa pentru că nu putem fi în priză tot timpul. Dar și mai firesc este faptul de a avea voința puternică pentru a fi cât mai puține momente de genul celor enumerate mai sus în viața noastră.
Cum putem trece peste aceste momente?
Unii dintre noi sună un prieten, încep o carte și nu o mai termină, se duc în lumea virtuală, etc., etc., etc…. Dar aceste lucruri sunt soluții de moment!
Cea mai bună soluție este să-ți iei inima în dinți și să decizi ca viața ta să se schimbe aderând la o organizație. Întrebarea normală care urmează este: Ce organizație, asociație, grupare mă caracterizează și de ce?
Asociația „ADSISTINERI” dă un răspuns tuturor celor care doresc să schimbe monotonia din viața lor și nu știu cum.
Cum?
Devenind VOLUNTAR ADSISTINERI !!!
De ce voluntar și de ce tocmai în această asociație?
A fi voluntar nu este o simplă activitate, o simplă muncă pe care o prestezi în schimbul unei remunerații. A fi voluntar este un mod de a trăi , înseamnă deschidere spre nou, viziuni despre lume lărgite și mulți, mulți oameni noi care îți pot deveni prieteni pentru toată viața. Sunt multe lucruri pentru care merită să fii voluntar, dar sunt mult mai multe motive pentru a fi voluntar „ADSISTINERI”.
A fi voluntar în această asociație este o provocare. Ai șansa pe care nu o doresc mulți tineri de a vedea și a simți ce înseamnă un alt fel de viață decât cel trăit în fiecare zi la școală, facultate, serviciu, vacanțe.
Care este acest alt fel de viață?
Asociația noastră își desfășoară activitatea în patru mari direcții: serviciul umanitar, comunicare (relațiile de colaborare și prietenie dintre membrii grupului fiind un scop foarte important), formare și rugăciune (grupul nostru nu are un criteriu religios după care se compune, rugăciunea fiind o rugăciune ecumenică, plecând de la ideea că este un singur Dumnezeu pentru toți oamenii).
Încă de la început acest grup de tineri și-a propus să fie mai mult decât un simplu ONG în care să activezi iar la sfârșit să-ți iei o adeverință care să ateste că ai făcut voluntariat pentru a o atașa la stufosul tău CV.
Grupul Adsis crede în valorile morale, creștine și se străduiește să le respecte și să le aplice cu succes în fiecare zi. De aceea este mai mult decât un ONG. Acest grup este o FAMILIE.
De aceea, asociația noastră invită fiecare adolescent, tânăr care dorește să evadeze din monotonia zilnică (și nu numai…) pe data de 15 mai 2010, ora 16:00 la întâlnirea cu noii voluntari AdsisTineri care va avea loc la Centrul Xaverianum din Iași.
În ce constă activitatea noastră concretă și de ce avem nevoie de cât mai mulți voluntari?
În fiecare vară asociația noastră organizează în diferite localități din țara noastră (de obicei sate slab dezvoltate…) Campusuri de Vară.
Și în această vară organizăm 5 astfel de campusuri în 4 sate (Miroslava, Vânători, Fundu Răcăciuni, Rediu) și în cartierul Nicolina din Iași în perioada 1.08.2010 – 14.08.2010, activități ce se desfășoară sub denumirea generică „ZÂMBETUL INIMII”.
Ce vom face în campusuri?
În funcție de abilitățile și talentele fiecăruia vom organiza 14 zile în care vom activa în unul din aceste campusuri.
Activitățile pe care se centrează eforturile noastre sunt „lucrul” cu copiii și dezvoltarea relațiilor dintre membrii voluntari, momente de autocunoaștere și de discuții pe diferite teme ce privesc relația noastră cu noi, cu ceilalți și cu Dumnezeu. Activitatea cu copiii, în general, are șase forme: inițierea în spiritul creștinesc, dezvoltarea laturii practice a copiilor, jocurile, dansurile, cântece, teatru. În funcție de localitatea în care va fi campusul și după consultarea grupului de voluntari care vor forma aceea echipă se va pune de acord programul exact al campusului.
Vei întâlni foarte multe persoane noi, îți vei face mulți prieteni din țară și din străinătate, vei putea să ajuți copii care te vor ține minte toată viața și pe care îi vei păstra în inima ta cu bucurie, vei avea șansa să te cunoști mai bine, vei conștientiza mai mult nevoia oamenilor de ajutorul tău, vei ști, când vei ajunge acasă, că viața nu este doar o sumă a plăcerilor, nu este doar o plictiseală continuă, nu este un drum închis, nu este o cale pe care mergi doar tu.
Ai șansa să ajuți! Ai șansa să te ajuți! Ai șansa să fii ajutat!
Dacă toată această expunere te-a convins că merită să fii voluntar ADSISTINERI atunci contactează-ne sau vino direct pe 15 mai 2010 la Centrul Xaverianum.
Dacă nu te-a convins sau dacă ai dubii/nelămuriri cu privire la anumite aspecte, la fel, contactează-ne sau vino direct pe 15 mai 2010 la Centrul Xaverianum.
NU EZITA SĂ NE CONTACTEZI (SUB ORICE FORMĂ)!!!
Ai șansa să ajuți! Ai șansa să te ajuți! Ai șansa să fii ajutat!
FII UN ZÂMBET PENTRU INIMILE CELORLALȚI!!!