MEDITATIE DE SEARA DE CITIT DIMINEATA

Poți folosi cuvinte simple ca să exprimi sentimente înălțătoare. Poți să crezi că nu crezi în nimic măreț, fiind convins că ce idei, gânduri, credințe ai sunt niște mediocre cugetări, mediocre idealuri, dar de fapt,  gândul sau ideea ta, dacă ar fi fost fructificat/ă să aibă puterea de a schimba lumea.

Noi nu ne prea iubim visurile. Le lăsăm, ca într-un bâlci, să se mărească din ce în ce mai tare, ca o vată de zahăr în formare. Le tolerăm în mințile șubrede și le dăm voie să crească, așa cum cresc frățiorii pe lângă noi, de parcă noi nu am crește, noi am rămâne aceiași.

Sintagma „carpe diem” a lui Horatius mi s-a părut întotdeauna imposibil de aplicat.

De cele mai multe ori noi doar existăm. Uităm că avem o viață care trebuie trăită, uităm că un fluture trăiește mai puțin de o zi, uităm că sunt milioane de copii care nu s-au născut, uităm că suntem muritori, uităm că bunicii noștri ne bat pe umăr și ne avertizează că timpul trece repede, uităm că nici măcar cei mai puternici oameni de pe Pământ nu vor scăpa de cel mai sigur eveniment din viața unui om: moartea.

Ne ocupăm timpul cu fleacuri: curățăm cartofi, cumpărăm hârtie igienică, băgăm rufe în mașina de spălat, ne scobim în nas, facem cadouri penibile. Păstrăm organic în noi un formalism excesiv când vine vorba de imaginea noastră, nu vrem să părem că nu știm, nu vrem să creadă ceilalți că suntem neputincioși, nu vrem să fim naturali, nu putem îmbrăca orice haină înainte să plecăm de acasă, nu putem să mergem la drum fără freza făcută.

Tot ce ne mai rămâne de făcut în viață este să ne uităm în oglindă dimineața și să râdem până la lacrimi de fața pe care o vom vedea, față care ascunde în spatele ei mii de măști zilnic exploatate.